REVIEW: Rwanda Karisimbi – Pressco

Salutare cafegiu pasionat,

Acesta este un review la o nouă cafea de specialitate pe care am încercat-o recent, iar așa cum te-am obișnuit, revin acum pe blog cu câteva sfaturi și păreri.

Este vorba de o cafea de specialitate de origine Rwanda prăjită de Pressco, o prajitorie foarte faină din Baia Mare.

De-a lungul timpului am tot încercat cafele de la Pressco, dar datorită faptului că Razvan schimbă constant fermele de la care se aprovizionează nu am apucat pană acum să scriu de una din cafelele sale.

Profilul de prăjire al acestei Rwanda este recomandat pentru espresso. Imi propusesem să o testez și pe o metodă alternativă drip sau brew, dar recunosc că nu am mai apucat să o încerc după ce am degustat-o intensiv pe espresso.

Dar după descriere și notele dezvoltate menționate de prăjitor, cred că este delicioasă și pe un V60.

La ce să te aștepți dacă reușești să o mai prinzi în oferta Pressco?  Citește în continuare.

Rwanda Karisimbi – Behind the label

Origine: Rwanda

Regiune: Gicumbi

Ferma: Karisimbi

Altitudine: 2100 m

Varietate arabica: Red Bourbon

Procesată: Spălare

Profil prăjire: Espresso

Profil de gust (note dezvoltate): portocale, lime, miere

Perioadă recoltare: Martie – Iulie

Corpolență: medie

Acididate: medie

Scor SCA: 87

Greutate: 250g

Prăjită de: Pressco

Pressco Rwanda

Câteva cuvinte despre origine

Rwanda este binecuvântată, având condiții ideale de creștere a cafelei, care includ altitudine mare, precipitații regulate, soluri vulcanice și abundență de soiuri Bourbon.

Plantațiile de cafea Karisimbi sunt situate într-o frumoasă parte a țării, în zona de nord a provinciei. Cafeaua din această regiune este cultivată la altitudine mare, chiar și după standardele Rwandei, iar Karisimbi este una dintre cele mai înalte stații de spălare a cafelei din țară – la aproximativ 2000 de metri deasupra nivelului mării.

Karisimbi procesează cireșele de cafea de la aproximativ 300 de mici fermieri din vecinătate, care își livrează cafeaua aici în timpul sezonului de recoltare.

Degustare Rwanda Karisimbi – Pressco

La degustare, Rwanda Kirisimbi este o cafea foarte echilibrată în gust, poate doar gustul acrișor și dulce să fie în ușor avantaj față de restul gusturilor. În rest, toate sunt echilibrat prezente în această cafea.

Din punct de vedere aromă, ies în avantaj notele citrice, portocală, lămâie și un after taste foarte plăcut, dulce ca mierea. Pe mine mă ducea cu gândul la turtă dulce.

Toate acestea au reieșit în urma unei degustări de tip cupping, folosind metoda braziliană de degustare a cafelei. 

Trecând mai departe la espressor, Rwanda Karisimbi, într-un espresso dublu este excelentă. Astringentă, ușoare note de migdale crude, citrice, corpolență medie și retrogust ciocolatiu.

Într-un cappuccino este cu adevărat deosebită această cafea. Efectiv întruchipeaza o turtă dulce, dacă ar fi să spun într-un cuvând ce reprezintă. Făcută cum trebuie, cu crema de lapte fină și cremoasă, efectiv nu mai ai nevoie apoi de nimic :). Dacă preferi un gust mai pregnant al cafelei, atunci Flat White e the way to go.

Pressco Rwanda

Verdictul?

Pentru pasionații de cafea la espressor, care își doresc o cafea citrică, fructată, foarte dulce, vă recomand să încercați Rwanda Karisimbi de la Pressco, este o cafea excelentă.

Și chiar dacă nu am apucat să o încerc și pe metode alternative, mă aștept să fie delicioasă și pe un V60.

Citeste și: Turul cafenelelor din Andaluzia

Aceasta a fost Rwanda Karisimbi de la Pressco, prăjită pentru espresso! Dacă ești interesat să încerci o cafea proaspăt prăjită sau un microlot mai special, consultă oferta Pressco de AICI.

Nu uita și de lista noastră de locații recomandate unde poți găsi cafea proaspăt prăjită sau de specialitate bună.

Eu bat în continuare țara în lung și-n lat în căutarea celor mai bune cafele de specialitate sau de origine, prăjite în România și în lume. Dar dacă ai recomandări pentru alte cafele de specialitate, proaspăt prăjite pe care să le încerc, le aștept cu mare drag.

Dacă ti-a plăcut acest articol, nu uita să dai și share :). Dacă ai întrebări, comentarii, nelămuriri, îmi poți lăsa un comentariu și îți răspund cât pot de repede.

Iar ca să fii la curent cu ultimele noutăți, direct în inbox, abonează-te la newsletter-ul cu dichis de la sfârșitul articolului.

Până data viitoare, cafele aromate își doresc!

Urmărește-mă și pe Facebook, Instagram sau Youtube

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Despre mine

Salut, sunt Liviu și sunt un super pasionat de cafeaua de specialitate. Urmărește-mi aventurile senzoriale în lumea cafelei de specialitate, pe cafeacudichis.ro.

 

Cafea cu dichis este un proiect de suflet, menit să deschidă orizonturile papilelor gustative ale pasionatilor de cafea spre cafeaua de specialitate

URMĂREȘTE CAFEA CU DICHIS ȘI PE:

Calendar articole
December 2024
M T W T F S S
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031