Depozitarea cafelei și sfaturi de păstrare pentru acasă

Salutare cafegiu curios,

Imaginează-ți că deschizi o pungă de cafea boabe proaspăt prăjită de vreo câteva zile și se umple instant camera cu această mireasmă magică. Acesta este avantajul cafelei proaspăt prăjite, iar adițional cafeaua de specialitate vine cu note de degustare complexe pe care le vei regăsi în ceașcă.

Ți s-a întâmplat să te întrebi cum e mai bine să păstrezi cafeaua după ce ai deschis ambalajul original?

Ei bine în acest articol vei afla câteva sfaturi generale legat de depozitarea cafelei și cum să păstrezi acasă, ca să te poți bucura de gustul ei o vreme mai îndelungată.

Într-un articol separat pe această temă vom face un test comparativ între mai multe moduri de depozitare a cafelei. Așa că stai aproape.

O CAFEA PROASPĂTĂ SE CUNOASTE DUPĂ DATA PRĂJIRII

Indiferent că vorbim de cafea de origine, sau blenduri de mai multe origini, de specialitate sau doar proaspăt prăjită, aceasta ar trebui să aibă indicat pe ambalaj data la care a fost prăjită.

O cafea este considerată în mod normal proaspăt prăjită o luna și jumătate de la data prăjirii menționată pe ambalaj, dar poate fi consumată fără probleme până la un an de la prăjire. Cafeaua fiind un aliment, va începe să își piardă mare parte din calitățile sale organoleptice pe măsură ce tot mai mult timp trece după acea lună jumătate de la data prăjirii.

De asemenea, vei observa pe boabele de cafea învechite un strat de ulei la suprafața lor. Deci ca să te bucuri de potențialul maxim al cafelei uită-te pe ambalaj pentru data prăjirii.

Un alt factor ce influențează prospețimea este sezonul în care a fost recoltată cafeaua. Majoritatea prăjitorilor care se respectă menționează pe ambalaj sau website și sezonul recoltării. Cafeaua verde se degradează mai greu decât cafeaua prăjită, iar dacă este depozitată bine își poate menține cat mai multe din proprietăți și punctajul dat de Asociația Cafelei de Specialitate (SCA) în jur de un an, un an și jumătate.

Un alt factor de luat în considerare când cumperi cafea care a fost proaspăt prăjită, este perioada în care aceasta trebuie să se „odihnească”. Prăjitorul va știi cel mai bine să îți recomande câte zile trebuie odihnită cafeaua până să fie consumată, această perioadă diferă de la origine la origine, gradul de prăjire și metoda de preparare pe care urmează să o folosești.

Lista noastră de surse pentru cafea bună o găsești AICI.

În general pentru metode alternative de preparare a cafelei (V60, Kalita, Chemex, Aeropress, French Press) sau filtru electric se recomandă un minim de 4-5 zile de la data prăjirii, pentru ibric, espressor și moka 7-10 zile, iar pentru un espressor automat minim 2-3 săptămâni.

În această perioadă de odihnă, bobul de cafea elimină dioxid de carbon, făcând loc uleiurilor care impregnează structura bobului făcându-l astfel potrivit pentru a extrage potențialul maxim de gust.

depozitarea cafelei

CUMPĂRĂ CAFEAUA BOABE ȘI MACINĂ DOAR CÂT AI NEVOIE

În momentul în care cafeaua boabe este măcinată își pierde foarte mult din substanțele solubile. Unele studii aproximează undeva 70%. Deci pentru a păstra cât mai mult proprietățile aromatice ale cafelei, este ideal să fie cumparată boabe și de măcinat doar cât ai nevoie și chiar înainte sa fie folosită.

Dacă nu ai o râșniță de cafea acasă și nu plănuiești să achiziționezi una (desi trebuie să ne crezi că îți va schimba experiența cafelei de acasă), asigură-te că achiziționezi cafea proaspăt prăjită care este măcinată conform metodei de preparare pe care o vei folosi.

depozitarea cafelei

DEPOZITAREA ȘI PĂSTRAREA CAFELEI ACASĂ

Indiferent dacă depozitezi cafeaua boabe sau măcinată, ține cont de câteva sfaturi simple.

  • ține departe oxigenul de cafea; După ce desigilezi o pungă de cafea, la contactul cu aerul aceasta începe să se oxideze. De aceea este recomandat să fie păstrată în:
    1. punga originală, dacă aceasta se poate resigila.
    2. Într-o pungă prevăzută cu zipper. nu uita să elimini tot aerul și apoi să închizi punga.
    3. Într-un recipient etanș din sticlă opacă, ceramică sau metal care se poate vida. Merge si sticlă transparentă, dacă îl păstrezi ferit de lumina soarelui. Cu cât îndepărtezi aerul mai bine, cu atât rămâne mai puțin care să interacționeze cu cafeaua.
  • Depozitarea cafelei se face într-un loc cu temperatură constantă, uscat, ferit de razele soarelui și surse de căldură.
  • Evită locurile care au contact direct cu o sursă de căldură, precum aragazul.
  • Nu îți depozita cafeaua în frigider. Umezeala poate pătrunde în ambalaj. În plus, cafeaua va absorbi mirosul celorlalte alimente din frigider.

Tip: poți depozita în congelator cafea boabe porționată, dacă ai cumpărat mai multă decât ai nevoie pentru 1 lună de consum, după ce trece perioada de odihnă recomandată.

Vei observa ca în primele zile este mult mai aromată, dar pe măsură ce trece timpul este normal să-și piardă din complexitate. Dacă achiziționezi cantități și ambalaje mai mari, care te țin mai mult de o lună (cum ar fi punga de 1kg), depozitează o cantitate mai mare conform punctelor de mai sus și păstrează o cantitate mai mică în alt recipient pentru uz zilnic. Astfel vei deschide recipientul mai mare numai atunci când trebuie să îl reumpli pe cel mai mic și reduci expunerea la aer pentru cea mai mare parte a cafelei.

Urmează aceste sfaturi simple și îți vei duce experiența cafelei de acasă la următorul nivel.

depozitarea cafelei

Citește și: Ghid: Cafea la Moka pot

Ține aproape pentru un challenge-ul „depozitarea cafelei” un test comparativ între 3 moduri de păstrare a cafelei acasă.

Dacă ți-a plăcut acest articol nu uita să dai share, iar dacă vrei să primești conținut similar din partea noastră, direct în inbox, abonează-te la newsletter-ul cu dichis de la sfârșitul articolului.

Până data viitoare, cafele aromate îți doresc!

Urmărește-mă și pe FacebookInstagram sau Youtube

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Despre mine

Salut, sunt Liviu și sunt un super pasionat de cafeaua de specialitate. Urmărește-mi aventurile senzoriale în lumea cafelei de specialitate, pe cafeacudichis.ro.

 

Cafea cu dichis este un proiect de suflet, menit să deschidă orizonturile papilelor gustative ale pasionatilor de cafea spre cafeaua de specialitate

URMĂREȘTE CAFEA CU DICHIS ȘI PE:

Calendar articole
December 2024
M T W T F S S
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031