Explorează lumea cafelei de specialitate printr-un pachet de degustare

Salutare cafegiu inspirat,

Când am intrat în contact prima dată cu lumea cafelei de specialitate și proaspăt prăjite, acum aproape 5 ani am fost uimit de cât de diferit poate fi gustul cafelei în functie de origine, grad de prăjire și mod de preparare. Și cât de delicioasă.

Mai apoi am descoperit tot mai multe lucruri intrigante despre cafea, de la cum se degustă cafeaua și cum se evaluează, diferitele moduri de procesare naturală a boabelor de cafea practicate de fermieri, iar apetitul meu pentru cafea a crescut exponențial.

Prietenii de la Zcoffee bar s-au gândit fix la acele persoane care vor să înceapă să descopere cât mai multe din lumea aromată a cafelei și au pregătit un pachet de degustare de cafea pentru acasă.

degustare cafea

Degustarea cafelei – de la obicei, la cunoaștere

Ce conține pachetul de degustare cafea de la Zcoffee , cui se adresează și cu ce ocazie să-l încerci?

Privește-l ca un pas de inițiere, de tranziție de la cafea ca o necesitate, la cafea ca experiență senzorială, de descoperire a lumii cafelei, dar și a ta personală. Pentru că îți dezvolți dicționarul gustativ și poți face distincția mai ușor între diversele tipuri de cafele, note de degustare, dar de asemenea poți realiza mai ușor ce gust al cafelei ți se potrivește tie personal.

Ce conține: un pachet de degustare a cafelei de la Zcoffee conține 6 pachete de cafea boabe de câte 100g fiecare, cu 4 origini și 3 grade diferite de prăjire.

Dacă nu ai râșniță de cafea, nu-ți face probleme. Menționează în nota comenzii metoda de preparare favorită și se rezolvă.

Revenind la pachetul de degustare de la Zcoffee acesta este compus din:

  • 100g Etiopia Yirgacheffe – prăjire Medium roast
  • 100g Honduras Marcala – prăjire Medium roast
  • 100g Costa Rica Tarrazu – prăjire Medium roast
  • 100g Brazilia Mogiana – prăjire French Roast
  • 100g Brazilia Mogiana – prăjire Full City
  • 100g Brazilia Mogiana – prăjire Medium roast

Vei avea ocazia să deguști cafele cu note blande de ciocolata și arahide, sau florale, fructate, sau chiar note intense de ciocolată neagră sau de prăjit.

Prietenii de la Zcoffee te încurajează să le încerci în paralel cu metoda ta favorită de preparare a cafelei, primul pas este să descoperi. Dar dacă vrei sa duci experiența la următorul nivel citește și află mai multe din articolele noastre:

De ce să încerci: Vrei sa faci un prim pas in lumea cafele de specialitate proaspat prajita, sau vrei sa inveti sa faci distinctia intre diverse origini si grade de prajire putand sa le compari side by side.

Cui se adresează: Oricărui iubitor de cafea bună, care vrea să diversifice gustul cafelei sale de acasă, să descopere gusturi și experiențe senzoriale noi din lumea cafelei.

Te interesă să afli mai multe despre acest pachet de degustare?

Pachetul de degustare ZCoffee

Incearca pachetul cu un discount de 10%, folosind codul cafeacudichis la check out.

Citește și: Ghid: Cafea la Moka pot

Ți-a plăcut acest articol? Fă un bine, dă un share.

Sau lasă-ne comentariile tale în secțiunea de comments, așteptăm cu interes părerea ta.

Ca să fii la curent cu ultimele noutăți, direct în inbox, abonează-te la newsletter-ul cu dichis de la sfârșitul articolului.

Până data viitoare, cafele aromate îți doresc!

Urmărește-mă și pe FacebookInstagram sau Youtube

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Despre mine

Salut, sunt Liviu și sunt un super pasionat de cafeaua de specialitate. Urmărește-mi aventurile senzoriale în lumea cafelei de specialitate, pe cafeacudichis.ro.

 

Cafea cu dichis este un proiect de suflet, menit să deschidă orizonturile papilelor gustative ale pasionatilor de cafea spre cafeaua de specialitate

URMĂREȘTE CAFEA CU DICHIS ȘI PE:

Calendar articole
December 2024
M T W T F S S
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031