Salutare cafegiu pasionat,
Așa cum te-am obișnuit, de fiecare dată când încerc o cafea de specialitate nouă, încerc să îți dau de veste aici, pe blog.
De această dată vreau să îți prezint o nouă cafea de specialitate, de la NOLA Coffee Shop, din Brașov.
Pe Mugur, de la NOLA și Croitoria de Cafea îl știi deja, este super pasionat de cafea și gurmand. Dacă ești în pană de idei ce să gătești, te poți inspira de pe pagina lui de Facebook :).
Revenind la boabele noastre (de cafea), astăzi avem pe bancul de testare o cafea din Etiopia, faimoasa regiune Yirgacheffe, districtul Gedeo, procesată honey, lucru rar întâlnit la o cafea Etiopiană, și un mix varietal format din mai multe tipuri de cafea arabica, care promite să aducă note dulci fructate.
La ce să te aștepți dacă te tentează să o încerci? Citește în continuare.
Etiopia Kokie – Behind the label
Origine: Etiopia
Regiune: Yirgacheffe
Ferma: cooperativa Kokie formată din 828 de fermieri
Altitudine: 1870 – 1900 m
Varietate arabica: Kumie, Diga, Wilsho
Procesată: Honey
Profil prăjire: Omniroast / mediu
Profil de gust (note dezvoltate): note de afine, mango, violete
Perioadă recoltare: Noiembrie 2017 – Ianuarie 2018
Corpolență: ridicată
Acididate: medie
Scor SCA: 87
Greutate: 500g
Prăjită de: NOLA
Câteva cuvinte despre origine
Cafeaua de astăzi provine din regiunea Yirgacheffe, districtul Gedeo. Regiunea Yirgacheffe este o micro-regiune din sudul Etiopiei, cosiderată de mulți locul în care a luat naștere istoria cafelei și este foarte apreciată în lumea cafelei de specialitate, datorită acidității plăcute, notele fructate și corp elegant pe care cafelele din această zonă le dezvoltă.
Etiopia Kokie a primit un scor de 87 de puncte la testul de cupping specializat, semn că fermierii din cooperativa Kokie fac treabă foarte bună în recoltarea selectivă și sortarea boabelor de cafea ajunse la maturitate deplină, împreună cu prelucrarea calitativă a acestora.
O trăsătură neobișnuită pentru o cafea din Etiopia, pe care o regăsim la această cafea, este procesarea tip Honey. Acest lucru înseamnă că fermierii, dupa recoltare, spală și extrag boabele de cafea din cireașă, și le lasă la fermentat 36-48 de ore, înainte de a le usca timp de 18 zile.
Degustare Etiopia Kokie – NOLA Coffee Shop
Profilul de gust al Etiopia Kokie este unul atipic pentru pentru o cafea etiopiană, mai ales din regiune Yirgacheffe. Atipică deoarece îi lipsește aciditatea citrică reprezentativă cafelelor din Etiopia, dar are în schimb un gust plin, corpolent și siropos, cu note de afine, ciocolată neagră și migdale crude.
Etiopia Kokie este prăjită omniroast, deci se pretează a fi folosită cam pe orice metode de preparare (espresso, cappuccino, filtru), iar eu chiar am făcut acest test, astfel încât să îți pot recomanda cum să o poți savura mai bine.
Am început cu o degustare de tip cupping, folosind metoda braziliană de degustare a cafelei, am continuat cu brew unde am folosit V60-ul și ultimul dar nu cel din urmă, espresso și cappuccino.
Profilul de gust, așa cum spuneam, duce foarte mult în latura de gust plin, corpolent. O cafea cu personalitate puternică, siropoasă, ușor amăruie la început precum migdalele crude, aciditate temperată și ușor dulce spre final. Câte un pic din toate până la urmă.
Preparată la un filtru manual, în cazul acesta V60, cafeaua rezultată este ușor amăruie, nu mi s-a părut că acest tip de preparare o pune cu adevărat în valoare.
Așa că am continuat testul pe espressor, cu un espresso simplu și dublu. Pe scurt, această Etiopie este o cafea ce trebuie înțeleasă pe îndelete. La prima sorbitură este o cafea grea, gust plin. Dar o dată ce începi să o înțelegi, mai descoperi niște ciocolată, un dulce siropos, apoi poate chiar note de afine sau mango.
În cappuccino, făcut așa cum trebuie, este de nedescris. Este ca și cum laptele ar fi sufletul pereche al boabelor de cafea Etiopia Kokie. Cu greu m-am îndurat să folosesc shot-urile de espresso altfel decât în Cappuccino. Dulce, cremoasă echilibrată. În Falt White, este foarte intensă.
Verdictul?
Etiopia Kokie este acea cafea de specialitate care cere un pic de efort pentru a-i înțelege toate nuanțele, nu se lasă descoperită la prima sorbitură.
În schimb, în băuturile cu lapte se echilibrează mult și devine mult mai abordabilă.
Citeste și: Cafea la filtru SMART – GINA de la Goat Story
Aceasta a fost Etiopia Kokie de la prăjitoria NOLA din Brașov!
Eu bat în continuare țara în lung și-n lat în căutarea celor mai bune cafele de specialitate sau de origine, prăjite în România și în lume. Dar dacă ai recomandări pentru alte cafele de specialitate, proaspăt prăjite pe care să le încerc, le aștept cu mare drag.
Așa cum te-ai obișnuit, cum găsesc o cafea ce merită menționată, îți dau de veste pe blog. Pentru că veștile bune trebuie împărtășite.
Dacă ti-a plăcut acest articol, nu uita să dai și share :). Dacă ai întrebări, comentarii, nelămuriri, îmi poți lăsa un comentariu și îți răspund cât pot de repede.
Ca să fii la curent cu ultimele noutăți, direct în inbox, abonează-te la newsletter-ul cu dichis de la sfârșitul articolului.
Până data viitoare, cafele aromate își doresc!