De ce să faci un curs de barista

Salutare cafegiu inspirat,

Mă gândeam în perioada asta, sunt la modă diverse emisiuni de gătit sau rețete video pe net, și am realizat că foarte multă lume vorbește despre mâncare, mulți fac sau își doresc să facă un curs de bucătar, dar foarte puțini se gândesc în schimb la meseria de barista sau să facă un curs de barista, deși foarte mulți beau cafea în fiecare zi, de mai multe ori pe zi în unele cazuri, iar cafeaua este cea mai tranzacționată comoditate din lume, după petrol.

Concepția este că, să faci „o cafea” nu este greu, folosești niște apă fierbinte, cafea măcinată și gata. Și probabil așa este, însă pentru a face o cafea bună, preparată corect, este mult mai greu și inseamnă să cunoști, printre altele, cum identifici și cumperi o cafea bună, proaspăt prăjită, parametrii ideali în funcție de metodă de preparare și cafeaua folosită, dar și cum identifici cafeaua preparată corect.

Ce este un barista?

Barista-ul este acel om amabil care îți preparată cafeaua la cafenea, iar el trebuie să cunoască toate secretele meseriei, astfel încât să jongleze cu toate variabilele posibile – cafeaua pe care o are, temperatura apei, presiunea de la espressor, gradul de măcinare al cafelei – astfel încât gustul din ceașcă să fie desăvârșit.

De ce să faci un curs de barista?

  1. Înveți să faci diferență între cafeaua bună și restul cafelelor
  2. Înveți istoria cafelei
  3. Înveți cum se prepară corect cafeaua printr-o multitudine de metode de preparare și să faci diferență între prepararea corectă și incorectă
  4. Discuți direct cu experți în domendiul cafelei
  5. Dacă vrei un nou hobby/sau vrei să lucrezi în domeniu

Toate acestea și chiar mai multe poți află de un un curs de barista, pe care ți-l recomand să fie cu cafeaua de specialitate.

O parte din aceste informații le găsesti, sau le vei găsi în scurt timp pe blog, dar întotdeauna partea practică este un bonus.

Că să îți fie mai ușor, iată câteva recomandări instituții acreditate de Specialty Coffee Association, la care poți faci face un curs de barista.

Barista School – București

Traineri la Barista School sunt printre alții, Sebastian Farcaș – multiplu campion național la Latte Art, și Silvia Graham fondatoarea SCAE România. Dintre absolvenții Barista School merită menționat Alexandru Niculae – campion mondial în 2016 la coffee roasting.

Puteți beneficia de o reducere de la prețurile normale, dacă va înregistrați în comunitatea prietenilor espressoman.ro.

Sebastian Farcaș – “Barista School este prima scoala de cafea din Romania, în 2011 a luat nastere ideea de scoala de cafea, iar in 2012 aceasta și-a deschis portile catre profesionisti din domeniul HoReCa. Barista School promoveaza si implementeaza in activitatea sa Sistemul Educational SCA ( Asociatia de Cafea de Specialitate), acest sistem avand șase module. Introduction to Coffee, Barista Skils, Roasting, Sensory Skils, Green Coffee, Brewing Skils.

Copyright: Sebastian Farcaș
“De ce aș recomanda un curs de barista? un curs te poate ajuta sa îți poți structura cunostintele, cele pe care le ai sau cele pe care le vei dobandi în urma cursului sau cursurilor. Îți poate deschide orizontul de intelegere a acestui produs magic. Să prepari o cafea înseamnă să cunosti planta de cafea, să cunosti specia, varietatea, felul în care aceasta a fost procesata, selectată, prăjită, ulterior vine cunoasterea metodei de preparare, intelegerea elementelor sau a factorilor care vor duce la crearea unei băuturi senzationale. Orice om care doreste sa exceleze in arta cafelei poate sa urmeze cursurile de barista.”

Adresă: Str. Băniei nr.5, (Piața Sf. Gheorghe), București, România

Webbaristaschool.ro

Barmania – București

Academia de training deschisă de Mihai Panfil, fondatorul Origo, care printre alte cursuri țin și cursuri de barista certificate de Specialty Coffee Association, cu baristi cu experiență vastă în cadrul Origo Coffee Shop .

Adresă: Str. Foisorului nr 122-124, Bucuresti

Webbarmania.ro

Transylvanian Barista Academy – Târgu Mureș

Deschisă la începutul anului 2017, academia răspunde unei nevoi crescute pentru cursuri de barista de calitate, certificate SCA din zonă Trannsilvaniei.

Fondatorii Transylvanian Barista Academy sunt Dorin Ogleja și István Zsigmond,  absolvenți ai facultății „Petru Maior” din Târgu Mures.

Adresă: Str. Nirajului, nr. 6, Tîrgu Mureş

Webfacebook.com/transylvanianbaristaacademy

Școală Moldovenească de Cafea – Iași

Ca și în cazul Transylvanian Barista Academy și Școală moldovenească de cafea este un proiect destul de nou.

Proiectul este menit să crească atat nivelul de pregătire al baristilor, dar și să deschidă orizonturile gustative ale cafegiilor din zonă Moldovei.

Adresă: Str. Scaricica, nr. 2, Iași

Webfacebook.com/ScoaladeCafea

Alte cursuri de inițiere sau specializare, dar fără certificare ar mai fi la:

Barista Team

Organizează cursuri de specializare în Latte Art. Trainer este Laurențiu Ștefan, dublu campion național barista, ce a reprezentat România cu succes și la nivel internațional, iar la activ are peste 600 de training-uri livrate.

Adresă: Blvd. Dinicu Golescu, nr. 38, București

Webfacebook.com/Baristareala

curs barista

Copyright: Laurențiu Stefan

Dose Cafe

Organizeaza o serie de training-uri pentru inițierea în lumea cafelei, de la introducere în lumea cafelei de specialitate, la cursuri practice de home brewing, sau de preparare espresso.

Adresă: Omega House, Str. Aurel Vlaicu, nr. 20

Webfacebook.com/dosecafe.ro

curs barista

Dacă ti-a plăcut acest articol, nu uita să dai și share 🙂. Dacă ai întrebări, comentarii, nelămuriri, îmi poți lăsa un comentariu și îți răspund cât pot de repede.

Ca să fii la curent cu ultimele noutăți, direct în inbox, abonează-te la newsletter-ul cu dichis de la sfârșitul articolului.

Să aveți o zi aromată, de o cafea cu dichis!

Urmărește-mă și pe Facebook, Instagram sau Youtube

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Despre mine

Salut, sunt Liviu și sunt un super pasionat de cafeaua de specialitate. Urmărește-mi aventurile senzoriale în lumea cafelei de specialitate, pe cafeacudichis.ro.

 

Cafea cu dichis este un proiect de suflet, menit să deschidă orizonturile papilelor gustative ale pasionatilor de cafea spre cafeaua de specialitate

URMĂREȘTE CAFEA CU DICHIS ȘI PE:

Calendar articole
December 2024
M T W T F S S
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031