REVIEW: Bolivia Magallanes – C-O FI Factory

Salutare cafegiu pasionat,

În acest review avem ca oaspete cafeaua de origine Bolivia Magallanes prăjită de C-O FI Factory din București. Este prima cafea pe care o încerc de la ei și nu știam la ce să ma aștept, de asemenea prima cafea din Bolivia.

Bolivia Magallanes C-O FI Factory

Bolivia abia începe să își facă un nume în industria cafelei de specialitate. Considerată cea mai săracă țară din America Latină, și până nu de mult considerată o țară producătoare de cafea de slabă calitate, Bolivia se luptă din greu să schimbe acest lucru bob cu bob, alocând micro-loturi din fermele lor cafelei de specialitate.

90% din cafeaua de specialitate din Bolivia provine din regiunile Yungas și Caranavi aflate la aproximativ 3 ore de capitala La Paz, unde condițiile pentru creșterea cafelei sunt excelente: soluri fertile, altitudini ridicate și un sezon ploios consistent.

Perioada de recoltare a cafelei în Bolivia este între Iulie și Noiembrie și devine disponibilă pentru export în luna Ianuarie-Februarie. Aici se cultivă doar cafea de tip arabica, iar varietățile cel mai des întâlnite sunt: tipica, caturra, criollo, catuai și catimor.

Hai să trecem rapid prin informațiile disponibile despre această cafea, înainte să îți povestesc despre ea.

Bolivia Magallanes – Date tehnice

Origine: Bolivia

Regiune: Caranavi

Ferma: Magallanes

Altitudine: 1.500 – 1.700 m

Varietate: Caturra

Procesată: Semi-spălată

Profil prăjire: Espresso, City medium

Note dezvoltate: coacăze negre, pepene galben

Corpolență: medie

Acididate: scăzută

Greutate: 250g

Bolivia Magallanes C-O FI Factory

Cafeaua din acest review provine din regiunea Caranavi, una principalele zone producătoare de cafea din Bolivia, iar precum majoritatea boabelor de tip cattura din Bolivia, tind să dezvolte arome de fructe de pădure și dulceață vibrantă.

Bolivia Magallanes de la C-O FI Factory este exact așa cum citești despre cafeaua din Bolivia pe net, o cafea ce dezvoltă note de fructe de pădure, iar pe post gust note ciocolatii și zahar brun, potențate de procesarea prin semi-spălare.

Testare Bolivia Magallanes – C-O FI Factory

Am încercat Bolivia Magallanes pe mai multe metode de preparare/tipuri de băuturi, printre care: espresso – espresso, espresso tonic și cappuccino, iar brew – Cafflano Klassic.

Pentru espresso am pornit cu o măcinătură de tip espresso, identică cu restul cafelelor de specialitate încercate până acum și am încercat varianta de espresso simplu și dublu.

Espresso simplu, varianta cea mai echilibrată am găsit-o folosind 18-18.1g cafea proaspăt măcinată, a.î în 29 de secunde să extrag 37g de cafea în portafiltru fară fund (raport de 1/2). A doua variantă, espresso dublu, am încercat mai multe variante cu 18.1-18.3 g de cafea proaspăt măcinată  cu 30 de secunde de extracție și 54-56g de cafea în ceașcă (raport de 1/3).

În ambele variante, notele dezvolte de Bolivia Magallanes au fost de fructe de pădure, aciditate ușoară, dulceață de zahăr brun pe post gust și corpolență redusă.

Pentru rețeta de espresso tonic, am folosit 26g de espresso, 4 cuburi de gheață și 60g de tonic. O băutură perfectă pentru zilele toride de vară, care pune foarte bine în evidență latura fructată a acestei cafele.

Bolivia Magallanes C-O FI Factory espresso tonic

Pentru cappuccino, am folosit o extracție cu portafiltru dublu, din care am folosit aproximativ 25 g cafea cu 150g de lapte/cremă de lapte, dar nu pot să zic că m-a impresionat. Nu a fost nici dulce, dar nici cu un gust intens de cafea. Cumva mi s-a părut că și-a pierdut caracterul în combinația cu laptele, probabil datorită corpolenței reduse.

Bolivia Magallanes C-O FI Factory cappuccino

Am încercat apoi un brew, pentru care a folosit Cafflano Klassic14 g cafea măcinată, folosind setarea 8 a râșniței sale, 210 g apă fierbinte la temperatura de 92ºC și un timp de preparare de aproximativ 4 minute.

Folosind această metodă de preparare a cafelei am simțit mai multe note lemnoase, ușor ciocolatii și un pic de amară pe post gust, nu tocmai favorita mea în termeni de brew. Aș mai fi putut încerca cu o măcinătură un pic mai grosieră și o temperatură a apei mai joasă, dar poate că până la urmă fiecărei cafele îi este menit să fie bună preparată într-un singur mod.

Iar Bolivia Magallanes de la C-O FI Factory cu singurață se potrivește cel mai bine în băuturile de tip espresso, un espresso mai ușor de băut decât altele. Dacă nu bei espresso în mod normal, această Bolivia este excelentă să poți face tranziția spre acest tip de băutură.

În încheiere

Una peste alta Bolivia Magallanes de la C-O FI Factory merită încercată, mai ales dacă o preparați printr-o metodă ce presupune presiune (espresso, aeropress, Cafflano Kompact), care reușesc să ajungă la miezul fructat al acestei cafele, foarte interesantă de altfel.

Dacă vrei să încerci această cafea o poți face chiar în cafeneaua C-O FI Factory, din strada Puțul lui Zamfir, nr. 60, din București.

Până data viitoare, cafele aromate își doresc!

Citeste și: La o cafea cu Dana și Silviu – Jassyro: „Cafeaua e bună, dar devine specială când o bei lângă un om drag”

Ți-a plăcut acest articol? Ajută-mă cu un share 🙂. Dacă ai întrebări, comentarii, nelămuriri, îmi poți lăsa un comentariu și îți răspund cât pot de repede.

Urmărește-mă și pe Facebook, Instagram sau Youtube

3 Comments
  1. Tocmai am sunat la cafenea, îmi plac cafelele honey si voiam sa comand o punga; nu e honey asa cum spuneti voi, e spalata! Am comandat totusi o mostra pentru ca interlocutorul-probabil proprietarul- a fost deosebit de amabil si comunicativ Mai multa atentie pe viitor!

    1. Salut Ovidiu. Asa este, este semi-spalata. Am corectat acum, iti multumesc ca mi-ai atras atentia. Din review-urile de pe blog am incercat El Salvador de la Sloane Coffee Roastery, care este procesata Black Honey. Iti dau de veste cand imi mai cade pe mana o cafea procesata honey.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Despre mine

Salut, sunt Liviu și sunt un super pasionat de cafeaua de specialitate. Urmărește-mi aventurile senzoriale în lumea cafelei de specialitate, pe cafeacudichis.ro.

 

Cafea cu dichis este un proiect de suflet, menit să deschidă orizonturile papilelor gustative ale pasionatilor de cafea spre cafeaua de specialitate

URMĂREȘTE CAFEA CU DICHIS ȘI PE:

Calendar articole
December 2024
M T W T F S S
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031