La o cafea cu Cătălin Velea de la Dog & Gentleman

Salutare cafegiu inspirat,

Astăzi continuăm seria interviurilor cu prăjitori de cafea români, și ajungem de această dată la Dog & Gentleman din București.

Am vorbit cu Cătălin Velea, maestrul prăjitor de aici, care mi-a povestit un pic despre Dog & Gentleman și cum și-a început aventura pe cont propriu în lumea cafelei proaspăt prăjite după 27 de ani de muncă prin restaurantele lumii, înființând Dog & Gentleman.

Cafea cu Dichis: Catalin, îmi stă pe limbă întrebarea asta de când am auzit de voi anul trecut, care-i povestea numelui?

Povestea e simplă … de mic prietenii mi-au spus “câine”, aspirațiile mele sunt să ajung într-o zi “gentleman”. Exprimă echilibrul între răutate și gentilețe!

Cafea cu Dichis: Povestește-ne un pic despre Dog & Gentleman, cum a pornit totul și ce te-a determinat să pornești prăjitoria/cafeneaua?

O combinație între nevoia de a sta aproape de familie și pasiune pentru cafea.

Cafea cu Dichis: Când ai băut pentru prima dată cafea și de ce?

Prima cafea am băut-o la 45 de ani! Până atunci am tot degustat și reglat echipamente și texturi.

Cafea cu Dichis: Când ai început să lucrezi în cafea și ce te-a determinat să faci acest lucru?

Pasiunea mea pentru mirosul cafelei m-a determinat să deschid primul espresso bar din Romania, Caffe Latte, în 2001.

Gustul cafelei nu m-a atras deloc, până am gustat prima cafea proaspăt prăjită la Origo!

Cafea cu Dichis: Este o persoană care te-a inspirat să faci ceea ce faci acum?

Mă inspiră în fiecare zi soția, insuflându-mi bunătatea ei și spiritul de luptă, iar cei trei copii, mă ajută în fiecare zi să îmi găsesc motivația!

Cafea cu Dichis: Câte cafele bei pe zi, din perspectiva unui profesionist în branșă?

Degust foarte multe, stabilim profile de prăjire, învățăm oamenii să prelucreze cafeaua, ajutăm clienții să înțeleagă cafeaua.

Cafea cu Dichis: De ce ai ales cafeaua de specialitate?

În România este greu să vorbim despre cafea de specialitate în adevăratul sens al cuvântului! Dacă ar fi să ne luăm după criterii internaționale, am putea vorbi despre cafea de origine, proaspăt prăjită. Nu am ales eu, cafeaua m-a ales pe mine, văd asta ca pe o datorie de onoare față de cafea! Ea, cafeaua, pare să strige în gura mare către procesatorii industriali cum că nu mai suportă să fie carbonizată! Ea, cafeaua, are enorm de mult de oferit oamenilor!

Cafea cu Dichis: Căutați să foloșiți un profil de prăjire special, sau ce îți dorești să evidențiezi în cafea, prin prăjire, și vrei să transmiți mai departe oamenilor?

Căutăm să nu carbonizăm substanța din bobul de cafea, ci să o evidențiem! Fiecare cafea are caracteristicile ei, după cum și fiecare client preferă anumite arome. Încercăm să mulțumim cât mai multă lume și să transmitem mesajul corect în piață!

Cafea cu Dichis: Cum alegi cafeaua de specialitate/originea pe care o incluzi în portofoliul de cafea Dog & Gentleman?
După prospețime… avem șansa să fim parteneri cu o companie care vinde cam o tonă de cafea verde pe zi, implicit comenzile sunt facute cu o frecvență care nu permite loturi sau microloturi recoltate în anii anteriori. Strecurăm printre comenzile lor zilnice, nevoile noastre și așa cred că avem cea mai proaspătă cafea de pe piața din România!
Cafea cu Dichis: Care este visul tău pentru Dog & Gentleman, ce vrei să faci mai departe?

Visurile mi-au fost furate, de mult! Ambiția însă, nu! Îmi doresc să ofer oamenilor informația corectă despre cafea, apoi ei își vor asuma alegerile făcute în cunoștință de cauză.

Cafea cu Dichis: Ce recomandare ai pentru un pasionat de cafea proaspăt prăjită, care să-l ajute să obțină maximum posibil din cafeaua sa acasă?

Să învețe despre cafea, apoi să investească în echipamente!

Citeste și: Discuții aromate de o cafea de specialitate, cu Andrei Bolocan și Florin Lemnaru de la Claro Cafe

Până la următorul interviu, discuții aromate de o cafea proaspăt prăjită vă doresc!

Urmărește-mă și pe Facebook, Instagram sau Youtube
No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Despre mine

Salut, sunt Liviu și sunt un super pasionat de cafeaua de specialitate. Urmărește-mi aventurile senzoriale în lumea cafelei de specialitate, pe cafeacudichis.ro.

 

Cafea cu dichis este un proiect de suflet, menit să deschidă orizonturile papilelor gustative ale pasionatilor de cafea spre cafeaua de specialitate

URMĂREȘTE CAFEA CU DICHIS ȘI PE:

Calendar articole
February 2023
M T W T F S S
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728