Râșnița manuală Comandante C40 Nitro Blade: de la pasionat, la espressoman

Salutare cafegiu pasionat,

Baza oricărei cești de cafea bune, este să cumperi cafea boabe proaspăt prăjite, pe care să o macini chiar tu înainte de preparare.

Așa că încerc de ceva timp să găsesc o variantă mai puțin zgomotoasă și mai ușor de folosit acasă pentru râșnița electrică, care să poată măcina și espresso, dar să fie foarte ușor de folosit și pentru metode altenative de preparare a cafelei: Aeropress, V60 sau French Press.

Iar în misiunea mea, vreau să trec prin cele mai bune opțiuni de pe piață, de la opțiuni mai accesibile, la opțiuni mai scumpe, de la râșnițe mai grele, la unele mai ușoare și să le compar astfel încât oricine e interesat de o râșniță de cafea manuală, să poată alege în cunoștință de cauză, în funcție de nevoile și nivelul de experiență al fiecăruia.

Astăzi vreau să îți prezint una din cele mai faine opțiuni de râșniță de cafea manuală: Râșnița manuală Comandate C40. Băieților de la Dose Cafe, m-au ajutat cu un exemplar pentru teste, așa că am încercat-o în cele mai uzuale scenarii pe care le poți întâlni atunci când îți prepari cafea acasă.

Comandante C40 rasnita manuala cafea

Comandante

Comandante este un producător de râșnițe manuale, de origine germană, ce și-a făcut un scop din a servi industria cafelei de specialitate cu râșnițe manuale de cea mai înaltă calitate.

De aceea, încă de la începuturi, compania a folosit numai oțel inoxidabil în construcția râșnițelor, în detrimentul variantei din ceramică. Iar acest lucru se vede de când ridici pentru prima dată râșnița și rotești maneta.

Finisajele exterioare din lemn de stejar îi dau un aspect plăcut, atât vizual cât și la atingere.

 

Date tehnice

Material lame: variantă patentată de oțel inoxidabil
Carcasă: Oțel inoxidabil și înveliș din lemn
Ax: Oțel inoxidabil
Manetă: Oțel inoxidabil
Capac manetă: 100% lemn din stejar
Rulmenți: 2 rulmenți din oțel inoxidabil, cu garnituri din cauciuc

Mecanismul

Mecanismul este foarte ușor de folosit, se demontează si montează la loc în maxim 1 minut și se curăță extrem de simplu.

Comparativ cu o râșniță manuală entry-level, gradul de măcinare se reglează multtt mai ușor și se contorizează foarte simplu în click-uri.

Că să reglezi mecanismul pentru gradul de măcinare potrivit, trebuie mai întâi să întorci mecanismul în partea dreaptă la maxim de fin. Apoi rotești spre stânga pentru gradul de măcinare preferat.

Orientativ, pentru Espresso poți să folosești 15 click-uri spre stânga, pentru Aeropress 20 click-uri, V60 25 click-uri și French Press 30 click-uri.

Comandante C40 rasnita manuala cafea

Măcinare

Mecanismul din interior face ca măcinarea să decurgă foarte fluid și rapid. Spre deosebire de alte râșnite manuale la care întâlnești destul de des fenomenul de „agățare”, atunci când mișcarea de rotire este oprită datorită rezistenței puse de boabele de cafea, la Comandante C40 este redus la minim.

Literalmente cu Comandante C40 ai aproape aceeași senzație ca atunci când treci un cuțit prin unt. Aici se vede cu adevărat calitatea lamelor folosite și mecanismul extrem de bine gândit de germani.

Uniformitatea măcinarii este excelentă. Particulele de cafea sunt uniform măcinate, indiferent de gradul de măcinare ales, fără diferețe de marime ale granulelor de cafea observabile cu ochiul liber.

Comparată cu o râșnită de cafea electrică din segmentul entry-level la același nivel de pret cu Comandante C40 (ex: Lelit PL043mm), uniformitatea este cel puțin la același nivel, dacă nu chiar peste în cazul măcinării pentru metode alternative de preparare a cafelei.

Ce-a mai interesantă parte pentru un pasionat de cafea, mi s-a părut faptul că 99.99% din cazuri, râșnița nu reține cafea. Adică câte grame de cafea boabe folosești la râșnire, atât o să primești măcinată, fără să trântești cu râșnița de blat ca să pice resturile dintre lame.

Marja de eroare este extrem de mică. Mi s-a întâmplat la 5 măcinări, să nu mai primesc înapoi 0.1 g de cafea. Deși sunt sigur că dacă cântarul avea mai multe zecimale, diferența ar fi fost și mai mică.

Acest lucru este un mare plus, având în vedere că o râșniță electrică din segmentul entry-level, poate să rețină destul de multă cafea măcinată și să ajungă piardă chiar și 0.5g de cafea la o măcinare. În timp, când folosești cafea de specialitate, acest lucru contează destul de mult.

Comandante C40 rasnita manuala cafea

Timp de măcinare

Cea mai mare barieră a mea referitor la folosirea unei râșnițe manuale a fost până acum timpul și efortul necesar pentru râșni boabele de cafea, mai ales pentru espresso.

Ei bine după ce am folosit Comandate C40, mi s-a schimbat părerea. Râșnirea cafelei este foarte lejeră și mult mai rapidă decât la alte râșnite manuale, și mai ales față de așteptările mele.

Bineînțeles că am vrut să fac un test și să compar timpul, uniformitatea măcinării și lejeritatea râșnirii (efort fizic) pentru cele mai întâlnite metode de preparare, așa că iată mai jos ce a ieșit (am testat espresso, aeropress, V60 și French Press, folosind 18g de cafea boabe pentru toate metodele, cu forță asemănătoare în râșnire pe toate metodele).

Espresso

Setare: 15 click-uri –> 18 g cafea boabe, 18 g cafea măcinată rezultată, timp: 1:35 minute,

Aeropress

Setare: 20 click-uri –> 18.1 g cafea boabe, 18 g cafea măcinată rezultată, timp: 1:12 minute,

V60

Setare: 25 click-uri –> 18 g cafea boabe, 18 g cafea măcinată rezultată, timp: 58 secunde,

French Press

Setare: 30 click-uri –> 18.1 g cafea boabe, 18 g cafea măcinată rezultată, timp: 50 secunde

Comandante C40 rasnita manuala cafea

Concluzie

În încheiere, nu pot să spun decât că Comandate C40 este o râșniță manuală de înaltă clasă.

Ea se adresează acelor persoane care își prepară în mod constant cafea acasă, care apreciază precizia în modul de preparare a cafelei și au ceva experință în prepararea cafelei la standarde ridicate, fie pentru acei pasionați de cafea care vor să treacă la următorul nivel de home barista.

Dacă toate cele de mai sus nu sunt de interes, atunci sunt alte opțiuni care se pretează mai bine nevoilor tale, și o sa trecem în următoarele articole și prin restul opțiunilor.

Între timp, dacă vrei să vezi râșnița Comandante C40 în acțiune, să o testezi, sau să afli mai multe, poți oricând să le faci o vizită băieților de la Dose Cafe, sau o poți cumpăra direct de pe e-shop-ul lor de aici.

Comandante C40 rasnita manuala cafea dose cafe

Sper să fie cu folos!

Până data viitoare, cafele aromate își doresc!

Citeste și: Metode de prelucrare a cafelei: honey washed
Urmărește-mă și pe Facebook, Instagram sau Youtube

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Despre mine

Salut, sunt Liviu și sunt un super pasionat de cafeaua de specialitate. Urmărește-mi aventurile senzoriale în lumea cafelei de specialitate, pe cafeacudichis.ro.

 

Cafea cu dichis este un proiect de suflet, menit să deschidă orizonturile papilelor gustative ale pasionatilor de cafea spre cafeaua de specialitate

URMĂREȘTE CAFEA CU DICHIS ȘI PE:

Calendar articole
May 2024
M T W T F S S
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031