Cafflano Kompresso: Espressorul espressomanilor în devenire

Salutare cafegiu pasionat,

Scriam acum ceva vreme de inovația celor de la Cafflano, primul espressor manual portabil, capabil să genereze o presiune de 9 bari. El este Cafflano Kompresso!

Cafflano Kompresso

Cafflano lucra la momentul respectiv la dezvoltarea primului espressor manual portabil, capabil să dezvolte o presiune de 9 bari. Între timp proiectul a devenit realitate, iar produsul final este disponibil pentru a fi achiziționat.

Sigur, există o mulțime de alte metode alternative  pentru prepararea cafelei acasă, însă dacă vrei foarte specific espresso acasă, dar fără o investiție masivă în echipamente, Kompresso este o opțiune viabilă.

Cafflano Kompresso

Între timp am primit produsul achiziționat pe Kickstarter și l-am testat atât în condiții de „stress”, dar și în condiții reale, în care Kompresso ar trebui să se simtă cel mai bine, adică acasă și în călătorie.

Componente

Luate la numărat, Cafflano Kompresso are 6 componente importante, fiecare cu rolul său în procesul de preparare al cafelei espresso. Poate părea complicat la prima vedere, să ai atâtea componente, dar nu este deloc așa dacă le înțelegem mai întâi rolul.

Cafflano Kompresso

  1. Compartimentul pentru cafea – Aici se întâmplă magia, este asemănător ca principiu de funcționare cu portafiltrul de la espressor. Pui cafeaua proaspăt măcinată și o nivelezi.
  2. Sita de filtrare – ajută la creșterea presiunii care se formează în interiorul compartimentului pentru cafea în timpul extracției.
  3. Compartimentul pentru apă – Este „boilerul” acestui device. Aici se toarnă apa fierbinte/clocotită.
  4. Pistonul de extracție – Pe care îl folosești să împingi apa în compartimentul pentru cafea și să extragi shot-ul de espresso.
  5. Paharul pentru extracție espresso – Îl poți folosi pe acesta, sau orice altă ceașcă dorești, ideea este să fie suficient de încăpătoare, atunci când extragi shot-ul de espresso să nu îți murdărească blatul din bucătărie.
  6. Lingura de dozare și tampare a cafelei – Eu o folosesc exclusiv pentru tampare, dar dacă nu ai un cântar de cafea, te ajută să îți dozezi shot-urile. Plină ochi, o să conțină în jur de 11g de cafea măcinată, 11-11.3 din ce am testat.

Mod de folosire

Kompresso este un espressor foarte ușor, care folosește una dintre aplicațiile legii lui Pascal – presa hidraulică – împreună cu o modalitate inedită de presare.

Astfel, producătorul susține că obține în mod consecvent o presiune de 9 bari. Nu prea am avut cum să testez asta, va trebui să îi cred pe cuvânt.

Ca să îl folosești nu este complicat. Cafeaua trebuie măcinată fin, pentru espresso, se pune în compartimentul de extracție, iar cu ajutorul lingurei de dozare (partea cu branding-ul de Cafflano) și se apasă (tampează) cât să se compacteze cafeaua în recipient.

Apoi pui sita de filtrare peste compartimentul de cafea și înșurubezi compartimentul pentru apă.

Fierbi apă într-un ibric sau fierbător până dă în clocot și torni 60ml de apă în compartimentul pentru apă. Nu îți face griji, recipientul de apă are gradații.

Ideal temperatura apei ar trebui să fie aproape de 100 de grade Celsius în momentul în care o torni în recipientul de apă, deoarece până începi extracția espresso-ului, se pierd destul de repede 4-5 grade.

Ultimul pas este să introduci pistonul de presare, iar partea cea mai grea este cea de extracție. Trebuie presat ușor pistonul pînă cînd începe să picure cafea în cească, iar apoi trebuie să tragi de piston, concomitent cu împinsul, până când ajungi la nivelul maxim de presare.

În final în ceașcă, o să te alegi, cel mai probabil cu 30-35ml de espresso, suficient pentru un espresso dublu. O să varieze în funcție de cât de fin ai măcinat cafeaua, dar și de gradul de prăjire al cafelei :).

Și gata, ai un espresso autentic la tine acasă.

Vezi mai jos un scurt filmuleț, cum funcționează Kompresso!

Tips & tricks

Cafflano recomandă folosirea unei doze de cafea de 15g la folosire. Eu am ajuns la concluzia că în cazul Cafflano Kompresso principiul Less is More este perfect adevărat.

Am început cu 15g de cafea, iar gustând-o mi-am dat seama că espresso-ul rezultat iese subextras, adică acru și cu un gust neîmplinit. Așa că am început să scad din gramele folosite, pe principiul că voi reuși să extrag mai mult, din mai puțină cafea.

Așa că am încercat cu 14g, 13g, până când în jur de 11g am găsit the sweet spot pentru Kompresso, încercând să păstrez temperatura apei cât de cât similară între shot-uri.

Pare un pic contra-intuitiv, dar în cazul Kompresso funcționează.

Un alt factor important de luat în calcul, este temperatura apei pe care o folosești și cât de repede tragi shot-ul de espresso din momentul în care apa nu se mai încălzește.

Pentru că apa își pierde repede temperatura și chiar dacă tu ai încăzit apa la 100 degrade Celsius să zicem, până începi extracția poate să ajungă la 95-90 de grade.

De aceea e important ca inainte să folosești aparatul, să încălzești tubul pentru apă cu niste apă fierbinte, limitând un pic pierderile de căldură.

Visul oricărui espressoman călător

Cel mai fain lucru însă pentru un iubitor de espresso căruia îi place și să călătorească, este că aparatul este ultraportabil. Adică intră fără probleme în cam orice geantă de călătorie.

Mai rămâne doar să își iei cafeaua ta de specialitate boabe sau dacă nu ai o râșniță manuala o poți măcina înainte la un coffee shop și ești gata de drum.

Apoi apă fierbinte reușești sigur să găsești pe undeva. Noi am găsit chiar și la peste 2.000m în Alpii Italieni 🙂

 

Citeste și: Înapoi la origini…de cafea: Brazilia

Ție cum ți se pare, ai încerca un Cafflano Kompresso? Dacă te interesează anumite detalii pe care nu le-am acoperit în acest articol despre Cafflano Kompresso, îmi poți lăsa un comentariu și îți răspund cât pot de repede.

De asemenea, dacă te intereseaza să achiziționezi un Kompresso, o poți face de la Taste Crafters link aici.

Ca să fii la curent cu ultimele noutăți, direct în inbox, abonează-te la newsletter-ul cu dichis de la sfârșitul articolului.

Până data viitoare, cafele aromate își doresc!

Urmărește-mă și pe FacebookInstagram sau Youtube
No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Despre mine

Salut, sunt Liviu și sunt un super pasionat de cafeaua de specialitate. Urmărește-mi aventurile senzorialte în lumea cafelei de specialitate, pe cafeacudichis.ro.

 

Cafea cu dichis este un proiect de suflet, menit să deschidă orizonturile papilelor gustative ale pasionatilor de cafea spre cafeaua de specialitate

URMĂREȘTE CAFEA CU DICHIS ȘI PE:

Calendar articole
August 2018
M T W T F S S
« Jul    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031